• Emisiuni
  • MasterChef
  • Chef Adrian Hadean, despre pasiunea de a gati. Ce spune juratul "MasterChef" despre bucatarie si preparate culinare

Chef Adrian Hadean, despre pasiunea de a gati. Ce spune juratul "MasterChef" despre bucatarie si preparate culinare

Chef Adrian Hadean, despre pasiunea de a gati. Ce spune juratul "MasterChef" despre bucatarie si preparate culinare

Adrian Hadean s-a facut cunoscut in lumea exigenta a gastronomiei ca urmare a pasiunii, dedicarii si maiestriei sale culinare cu care si-a castigat numerosi fani inca de la inceputurile aparitiilor sale publice. Chef Adrian Hadean si-a construit in ultimii 15 ani o bogata cariera in acest domeniu, timp in care a fost gazda mai multor emisiuni TV de profil, difuzate pe posturi locale si nationale.

Chef Adrian Hadean demonstreaza cu succes faptul ca din pasiunea culinara se naste excelenta profesionala. 

"MasterChef" este o noua etapa a carierei mele, o noua provocare careia sunt bucuros sa-i dau curs. Sunt un om norocos. In cazul meu nu mai exista bariere intre munca si pasiune, imi fac treaba cu dedicatie si obtin din ea bucurii multe si mari realizari", afirma Adrian.

1.Cum ai primit vestea de a face parte din juriul "MasterChef"? 

Sa fac parte din juriul "MasterChef" este o provocare si un motiv de mandrie. Ma bucur intotdeauna cand am ocazia sa vorbesc despre pasiunea mea prin proiectele mele si cand reusesc sa le impartasesc publicului larg.  

2.Cum ti s-au parut editiile precedente "MasterChef"? 

Imi place sa vad oameni care pun suflet in ceea ce fac, care lupta sa-si puna in valoare un talent, o pasiune a lor. Atat cat mi-a permis timpul sa urmaresc editiile precedente, am admirat de fiecare data participantii, daruirea si imaginatia lor in a gati, multi dintre ei prin talent inascut si fara sa fi avut ocazia sa invete gastronomia sau sa fure meseria de la chefi celebri. Valoarea acestei emisiuni consta tocmai in oportunitatea pe care o ofera celor care isi doresc sa transforme pasiunea intr-o meserie, de a-si testa limitele si de a se perfectiona. 

3. Care crezi ca sunt atuurile tale care te recomanda pentru pozitia in cadrul juriului "MasterChef"? 

Nu atuurile sau calitatile mele sunt cele care ma recomanda. Ele doar ma plaseaza in categoria de top alaturi de alti chefi, cu siguranta mai inzestrati si mai experimentati ca mine. Ce cred eu ca ma recomanda este faptul ca gatesc cu suflet si pentru oameni. Sunt norocos ca am transformat pasiunea mea intr-o profesie. Si cu fiecare pas al profesiei mele imi propun mereu sa ofer oamenilor bucurie.  

4. A fost vreun concurent care ti-a atras atentia in mod special din editiile anterioare "MasterChef"? 

Ma impresioneaza acei oameni pe fata carora se poate citi bucuria atunci cand fac ceea ce le place. Si au existat concurenti, fara a da nume, pe care i-am admirat pentru daruirea cu care au gatit si pentru felul in care au stiut sa aduca un strop din personalitatea lor in preparatele pe care le pregateau. 

5. Care trebuie sa fie calitatile finalistului "MasterChef" din punctul tau de vedere?

Cred ca ai nevoie de tarie de caracter sa poti face fata probelor la care esti supus si stresului rigorilor unei bucatarii de top. Dar pentru asta trebuie pur si simplu sa iubesti ceea ce faci, sa simti sangele ca-ti clocoteste atunci cand esti in fata mesei de gatit si sa-ti pui sufletul in acea farfurie pe care o pregatesti.  Preparatele finalistului cred ca trebuie sa sa transimta placerea cu care au fost pregatite, sentimentele pe care i le-a trezit savoarea acelei mancari si la final, cel care le gusta sa traiasca in plus bucuria unei stari de bine. 

6.Cum ai hotarat sa optezi pentru aceasta meserie? 

Nu a fost o chestiune de a opta pentru aceasta meserie, cat pasiunea a devenit pe parcurs meserie. Cand faci ce iti place cu adevarat nu te poti opri din asta ca sa revii la jobul de zi cu zi, ci iti structurezi tot ceea ce faci in asa fel incat sa se invarta in jurul pasiunii tale. Iar la un moment dat, ajungi ca granite intre cele doua sa nu mai existe. La fel a fost si in cazul meu si ma simt cu adevarat norocos pentru asta. 

7. Cum te astepti sa-ti influenteze viata acest proiect de televiziune?

In mod evident voi avea multe lucruri de invatat. Dar incerc sa ma concentrez mai mult pe cum voi reusi eu sa influentez viata celor din jur prin prezenta mea. Cred ca lucrurile bune ti se intampla in masura in care oferi ceva celor din jur, ceva din tine, din experienta ta. Iar "MasterChef" pentru mine este provocarea de a oferi cat mai multe din ceea ce iubesc eu sa fac, sa gatesc.

8.Care a fost cel mai gustos preparat pe care l-ai gustat vreodata? 

Mi-e greu sa raspund la aceasta intrebare pentru ca fiecare experienta e unica in felul ei si din fericire, sunt multi oameni care gatesc bine pe aceasta planeta. Am avut ocazia sa testez preparate in cateva bucatarii importante ale lumii. 

9. Ce sfaturi ai pentru concurentii inscrisi in acest sezon? 

Sa gateasca cu bucurie, sa dea tot ce au mai bun in ei daca simt ca asta este ceea ce-si doresc sa faca in fiecare clipa a vietii lor si sa o faca animati de dorinta de a deveni mai buni si de a se perfectiona. 

10.Ce proiecte pregatesti? 

Un proiect de suflet la care lucrez in acest moment este descoperirea retetelor traditionale autentice romanesti, pe care vreau sa vi le aduc intr-o aplicatie culinara moderna. Va fi o aplicatie care va promova Romania si bucataria romaneasca fara a promova localuri, restaurante, pensiuni. Savoarea Romaniei redescoperita si servita cu dragoste tuturor celor care doresc sa-si retraiasca gusturile si miresmele copilariei, care apreciaza si cauta sa descopere lucrurile pozitive si bune ale tarii noastre.

11.Ai facut mai multe stagii de pregatire profesionala in bucatariile din Europa si Asia. Care dintre  bucatarii  te-a inspirit cel mai mult? 

Gasesc fascinanta bucataria asiatica, dar cred ca noua ni se potrivesc mai bine tehnicile bucatariei franceze. Daca am reusi sa le aplicam mai bine folosind ingredientele pe care ni le ofera Romania, am ajunge foarte departe 

12.Esti o persoana publica cunoscuta in acest domeniu. Ce te-a determinat sa optezi pentru aceasta cariera? 

Pasiunea pentru mancare 

13. Ai propus si implementat programul de responsabilitate sociala "Farfurii curate". Cum ti-a venit ideea? 

Exista aceasta nevoia in societate si s-a intamplat sa fiu omul potrivit la locul si momentul potrivit. 

14. Cum iti vezi rolul in echipa alaturi de Patrizia si Florin? 

Cred ca suntem o combinatie interesanta de personalitati si sper ca vom contribui la realizarea unui show diferit fata de ce s-a vazut pana acum la TV.

15. Cu ce preparate iti impresionezi sotia si fiul? 

Fiul meu n-a ajuns inca la stadiul de diversificare, sotia mea e impresionata de orice reteta pot inventa din ceea ce gasesc in frigider, chiar si atunci cand nu am ajuns la cumparaturi. 

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune MasterChef

Articole pentru emisiune MasterChef

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni