• Emisiuni
  • MasterChef
  • MasterChef a fost lider de audiență în ultima etapă a audițiilor

MasterChef a fost lider de audiență în ultima etapă a audițiilor

MasterChef a fost lider de audiență în ultima etapă a audițiilor

Aseară, noi concurenți au trecut prin emoțiile audițiilor și s-au prezentat în fața juraților MasterChef cu un preparat ales de ei, pe care l-au gătit sub presiune. Chefii au dat ultimele șanse, iar toți cei care au primit șorțuri până acum urmează să se lupte în următoarea etapă a competiției.

MasterChef a fost aseară lider de audiență în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD. Emisiunea a înregistrat 9.0 puncte de rating și 23.5% cotă de piață, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 6.5 puncte de rating și 17.0% share. 

Săptămâna viitoare, miercuri și joi, de la 20:30, concurenții care au reușit să obțină șorțul vor avea parte de o nouă provocare: etapa duelurilor. Competiția avansează, iar tensiunea va fi din ce în ce mai mare. Vor găti câte trei participanți în același timp, sub atenta supraveghere a juraților. Cine va ține cont de sfaturile chefilor și va merge mai departe, aflăm de săptămâna viitoare.

Chef Joseph Hadad, Chef Foa și Chef Radu Dumitresc vor avea, fiecare, câte un as în mânecă. Dacă vor fi impresionați de unul dintre concurenții care se vor lupta la duel și simt că merită o șansă să treacă mai departe, pot să-l salveze și să-l trimită direct în bucătăria MasterChef, acolo unde se va da lupta pentru marele premiu. Cine îi va impresiona, aflăm miercuri și joi, de la 20:30.

Noua ediție este disponibilă acum pe VOYO! Emisiunea poate fi vizionată cu 24 de ore înaintea difuzării la TV.

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune MasterChef

Articole pentru emisiune MasterChef

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni