Odette si Ciprian Ogarca au fost surpriza din cutia misterelor!

Odette si Ciprian Ogarca au fost surpriza din cutia misterelor!

Concurentii MasterChef au avut marea surpriza sa se reintalneasca cu Ciprian Ogarca, marele castigator al sezonului trecut, si cu Odette Mindruta! Probele editiei au fost urmarite de aproape 1.2 milioane de telespectatori la nivel national pe intreg intervalul de difuzare, 20:30 - 22:35. Minutul de aur, de la 21:27, a reunit peste 1.5 milioane de telespectatori.

La nivelul publicului comercial, cu varsta cuprinsa intre 18 si 49 de ani, MasterChef a fost lider de audienta, obtinand 10.4 puncte de rating si 24.4% share, in timp ce postul de pe locul doi a inregistrat 7.8 puncte de rating si 18.3% share.

Concurentii au fost surprinsi aseara de o cutie a misterelor gigant! Cei 14 ramasi in cursa pentru cel mai ravnit trofeu culinar au facut diferite presupuneri legate de produsele care se pot afla in cutie: de la un animal viu, la un tort urias sau animale desprinse din basmele romanesti. Nu mica le-a fost mirarea sa-i descopere sub cutie pe Odette si Ciprian Ogarca, finalistii MasterChef din sezonul precedent. Cei doi au adus preparatele prezentate in finala competitiei de anul trecut, concurentii din acest sezon find provocati sa reproduca farfuriile celor doi finalisti. Dupa ce au gustat din preparatele desavarsite ale lui Odette si Ciprian, 7 concurenti au gatit preparatul lui Odette si 7 preparatul lui Ciprian. Pe parcursul probei, cei 14 au beneficiat de sfaturile celor doi.

Ana Maria, Kiki, Andra si Tudor au realizat preparate nerespectand plating-ul, cantitatea sau numarul de ingrediente din preparatele originale. Ca pedeapsa, Tudor a fost desemnat sa spele toate vasele utilizate la aceasta proba. Desi au fost nominalizati de Chefi pentru aspectul reprodus fidel, preparatele realizate de Claudia si Liviu nu au respectat gustul preparatului lui Odette. Andrei si Florin au fost cei doi nominalizati dintre concurentii care au avut de reprodus preparatul castigatorului de anul trecut, Ciprian Ogarca. Si preparatele celor doi au avut cateva lipsuri in ceea ce priveste gustul. Dintre cei patru alesi, Florin a reusit sa cucereasca papilele gustative ale Chefilor cu un preparat corect gatit, care a reprodus extrem de fidel farfuria propusa de Ciprian. 

La cea de a doua proba a editiei, concurentii au avut de inotat in ape tulburi. Pe langa imunitatea castigata la proba anterioara, Florin a avut de ales pentru restul concurentilor cate un sortiment de peste. Dar nu orice fel de peste: de la scorpie, la lin, canbula, zargan, calcan sau john dory, adevarate delicatese pentru cunoscatori, care trebuiau sa fie folosite de concurenti pentru realizarea unor feluri principale. Timp de 60 de minute, cei 13 concurenti s-au intrecut in desavarsirea unor preparate demne de MasterChef. Surprizele neplacute nu au lipsit, juratii descoperind oase in cateva preparate, dar si concurenti care au tratat necorespunzator pestele, masacrand carnea, dupa cum au marturisit cei trei Chefi. Marilena a propus Chefilor o supa crema realizata cu canbula, lapte de cocos, fenicul, vanilie si creveti, preparatul acesteia nerespectand specificatiile probei. Marilena a fost trimisa la testul sub presiune, alaturi de Anuta, Kiki si Iulian care au avut cele mai slabe preparate. 

Testul sub presiune i-a provocat pe cei patru concurenti sa realizeze un fel de mancare care sa se potriveasca cu patru sortimente diferite de bere: lager, nefiltrata, granat si bere bruna. Invitatul special, somelier de bere din Praga, le-a dezvaluit concurentilor secretele din spatele gustului fiecarui tip de bere, ajutandu-i sa-si aleaga cat mai bine sortimentul care sa se potriveasca cel mai bine cu gustul preparatelor. Anuta a ales berea nefiltrata, Kiki sortimentul granat, Marilena a optat pentru lager, iar Iulian pentru berea neagra. Rulada de curcan cu migdale, prune si sos de coacaze si afine propusa de Kiki a fost considerata de Chefi o optiune potrivita pentru tipul de bere ales, in timp ce preparatul Marilenei i-a adus eliminarea. Placinta alsaciana cu kaiser afumat a fost catalogata drept nepotrivita pentru MasterChef, Chef Patrizia, Chef Foa si Chef Adrian Hadean considerand ca parcursul acesteia sa se opreasca aici.

Doar 13 concurenti au ramas in competitia pentru cel mai ravnit trofeu culinar din Romania: MasterChef! Competitia continua si saptamana viitoare, cu noi probe incendiare.

MasterChef - Prinde gustul competitiei, in fiecare luni si marti, de la 20:30, numai la PRO TV!

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune MasterChef

Articole pentru emisiune MasterChef

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni