• Emisiuni
  • MasterChef
  • Paul Siserman, despre pasiunea pentru bucatarie. Cum a reusit sa transforme totul in profesie

Paul Siserman, despre pasiunea pentru bucatarie. Cum a reusit sa transforme totul in profesie

Paul Siserman, despre pasiunea pentru bucatarie. Cum a reusit sa transforme totul in profesie

Paul Siserman este pasionat de bucatarie. Atat de pasionat incat si-a facut din asta o profesie. 

Si acum s-a decis sa ii invete si pe altii cum sa se descurce in bucatarie. Si sa faca terapie cu cei mici. La Cluj va deschide primele cursuri de terapie prin gatit pentru copiii abuzati psihic.

"Practic, cu ajutotul unei echipe de psihologi, asistenti sociali si colegi de breasla, vom lucra cu genul acesta de copii. Prin diferitele tehnici de gatit pe care le vom implementa in cadrul acelor ateliere, acesti copii vor invata sa uite de traume, isi vor depasi temerile, vor redeveni sociabili”, spune Paul Siserman, Chef-ul cu tatuaje, indragostit de bucatarie 

1. Ce faci cand nu bucataresti?

- "Este adevarat ca mai tot timpul imi este dedicat muncii mele (care munca este un mix intre pasiune, dedicatie, vis implinit si job), insa atunci cand nu ma aflu in bucatarie sau nu ofer partea de consultanta HoReCa imi petrec timpul ca orice om normal. Ma bucur de un film bun, de o carte, de timp alaturi de cei dragi si de sport."

 2. Te-ai implicat, la Cluj, intr-un program pentru copiii care au nevoie de ajutor. Despre ce este vorba?

- "Cat de curand voi deschide singura Scoala de Cooking din Ardeal, localizata in Cluj. Este, de fapt, un spatiu multifunctional (o platforma, daca vreti), in incinta caruia vom avea: cursuri de gatit pentru pasionatii de gastronomie, cursuri de perfectionare pentru cei care deja activeaza in domeniu - dar simt ca vor sa evolueze, team buliding-uri, sesiuni de relaxare prin cooking si, partea de suflet pentru mine, terapie prin gatit pentru copiii abuzati fizic si/sau psihic. De ce spun de suflet? Da, tot ceea ce se va intampla in cadrul acestei scoli este parte din inima mea, insa a face acest gen de terapie pentru copii inseamna un vis mai vechi devenit realitate. In Occident, terapia prin gatit reprezinta o tehnica din ce in ce mai apreciata. Rezultatele s-au dovedit a fi unele fiabile, motiv pentru care multe clinici si spitale private au inclus in lista de servicii terapia prin gatit. In Romania, devin cumva un pionier in acest domeniu terapeutic. Practic, cu ajutorul unei echipe de psihologi, asistenti sociali si colegi de breasla, vom lucra cu acesti de copii. Prin diferitele tehnici de gatit pe care le vom implementa in cadrul acelor ateliere, acesti copii vor invata sa uite de traume, isi vor depasi temerile, vor redeveni sociabili, etc. As putea sa va vorbesc mult, insa aceasta este esenta si abia astept sa vedem rezultatele. Intrucat despre asta este vorba: a face ca niste copii, cu care viata a fost crunta, sa invete sa zambeasca, sa inteleaga faptul ca exista si soare pe drumul lor. Este un proiect greu, dar sustinut de parteneri cu suflet mare si stiu ca vom reusi!"

3. Cat de educati sunt romanii cand vine vorba de mancare?

- "Romanii au inceput sa se educe in acest sens. Unii sa se educe, altii sa fie educati. Pe de o parte, acest pas (extrem de important in evolutia societatii noastre) se datoreaza si show-urilor culinare. Dar, sa nu uitam ca romanii calatoresc din ce in ce mai des. Astfel intra in contact cu civilizatii si popoare diferite, mare parte dintre acestea cu atitudine formata vis-à-vis de tot ceea ce inseamna a manca. Am inceput sa invatam ca a merge la restaurant este ceva normal, ca a manca in oras nu inseamna a ne etala masinile de fite sau hainele de firma, ci a ne bucura de preparate cu adevarat savuroase, gatite de oameni care stiu ce fac atunci cand concep si gatesc un meniu. Ma bucura sa vad ca sunt din ce in ce mai multi romani care au invatat ca exista si altceva decat „ceafa de porc la gratar cu cartofi prajiti si salata” sau „ciorba de vacuta”. Eu cred ca dincolo de mass-media care pune emfaza pe acest domeniu, fapt pentru care multumesc jurnalistilor si realizatorilor de emisiuni si show-uri culinare, patronii de restaurante si Chefii au inceput sa ofere cu adevarat meniuri si mancare asa cum ar trebui."

4. Care a fost cel mai neplacut moment pe care l-ai trait cu un client?

- "Pentru un bucatar, cel mai neplacut moment pe care il poate trai in raport cu un client este sa i se intoarca un preparat. Nu exista drama mai mare decat sa iti dai seama ca, dintr-un motiv „x”, persoana de la masa nu a putut sa iti manance preparatul. Bine, aici fac referire la genul de oameni care nu cauta nod in papura, dorind sa starneasca dispute cu orice pret".

5. Care este cea mai mare recompensa pentru un bucatar profesionist?

- "Cea mai mare recompensa este „multumesc!” spus de clientul care fie te-a chemat in sala, fie ti l-a transmis prin colegii ospatari."

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune MasterChef

Articole pentru emisiune MasterChef

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni